Poetul nepereche, Mihai Eminescu

Poetul nepereche… Mihai Eminescu – Am ales sa ii dedic in aceasta zi a sa de comemorare, un articol cu unele poezii scrise de acesta si care mi-au placut mie.

1) Atat de dulce

” Atat de dulce esti, nebuno,
Ca le esti draga tuturor,
Cunosc femei ce dupa ochii
Si dupa zambetul tau mor.

Femei frumoase si copile
Te-ar indragi, te-ar saruta.
Tu ai iubirea tuturora
Si numai eu iubirea ta.

Un farmec bland de fericire
Tu raspandesti oriunde-i sta
Esti fericirea tuturora
Si eu sunt fericirea ta.

De razi, se desprimavareaza,
Invie totul unde-i sta,
Caci tu esti viata tuturora
Si numai eu viata ta.

De dragul tau si flori si oameni
Si stele sa traiasca vor.
Pe mine ma iubesti tu numai
Si numai eu doresc sa mor. ”

2) S-a dus amorul…

” S-a dus amorul, un amic
Supus amandurora,
Deci canturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le inchide-n scrin
Cu mana ei cea rece,
Si nici pe buze nu-mi mai vin,
Si nici prin gand mi-or trece.

Atata murmur de izvor,
Atat senin de stele,
Si un atat de trist amor
Am ingropat in ele!

Din ce noian indepartat
Au rasarit in mine!
Cu cate lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum strabateau atat de greu
Din jalea mea adanca,
Si cat de mult imi pare rau
Ca nu mai sufar inca!

Ca nu mai vrei sa te arati
Lumina de-ndeparte,
Cu ochii tai intunecati
Renascatori din moarte!

Si cu acel smerit suras,
Cu acea blanda fata,
Sa faci din viata mea un vis,
Din visul meu o viata.

Sa mi se para cum ca cresti
De cum rasare luna,
In umbra dulcilor povesti
Din nopti o mie una.

Era un vis misterios
Si bland din cale-afara,
Si prea era detot frumos
De-au trebuit sa piara.

Prea mult un inger mi-ai parut
Si prea putin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Sa fi putut sa steie.

Prea ne pierdusem tu si eu
In al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitaram toate.

Si poate ca nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atat de sfant noroc
Strabatator durerii! ”

3) Trecut-au anii…

” Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodata n-or sa vie iara,
Caci nu ma-ncanta azi cum ma miscara
Povesti si doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninara,
Abia-ntelese, pline de-ntelesuri –
Cu-a tale umbre azi in van ma-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfintit de sara.

Sa smulg un sunet din trecutul vietii,
Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri
Cu mana mea in van pe lira lunec;

Pierdut e totu-n zarea tineretii
Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec! ”

4) Si daca de cu ziua…

” Si daca de cu ziua se-ntampla sa te vaz
Desigur ca la noapte un tei o sa visez,
Iar daca de cu ziua eu intalnesc un tei
In somnu-mi toata noaptea te uiti in ochii mei. ”

5) Rasai asupra mea…

” Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina!

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta, de mila calda plina,
Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut in suferinta
Adanca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie! ”

6) Mai am un singur dor

” Mai am un singur dor:
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;

Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.

Pe cand cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin varfuri lungi de brad.

Patrunza talanga
Al serii rece vant,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zambeasca iar.

Va geme de patemi
Al marii aspru cant…
Ci eu voi fi pamant
In singuratate-mi. ”

7) Numai poetul

” Lumea toata-i trecatoare,
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ca un suflet le patrunde,
Treierand necontenit
Sanul marii infinit.
Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
In ramurile gandului,
In sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se-ntrec in cantari. ”

8 ) Departe sunt de tine

” Departe sunt de tine si singur langa foc,
Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri,
Redesteptind in fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste in feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari in lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gatul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu te strang la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti…
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls…
Voi fi batran si singur, vei fi murit de mult! ”

9) De cate ori, iubito

” De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena – o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe cand a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce in ce mai sigur ma-ntunec si inghet,
Cand nu te pierzi in zarea eternei dimineti. ”

10) Si daca…

” Si daca ramuri bat in geam
Si se cutremur plopii,
E ca in minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.

Si daca stele bat in lac
Adancu-i luminandu-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninandu-mi gandul.

Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna. ”

11) Criticilor mei

” Multe flori sunt, dar putine
Rod in lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.

E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirand cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.

Dar cand inima-ti framanta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,

Ca si flori in poarta vietii
Bat la portile gandirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Ne’nduratii ochi de gheata?

Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap iti cade cerul:
Unde vei gasi cuvantul
Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori deserte,
Care roade n-ati adus –
E usor a scrie versuri
Cand nimic nu ai de spus. ”

12) Cand amintirile…

” Cand amintirile-n trecut
Incearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atat de des
Induiosarii mele.

Si peste arbori rasfirati
Rasare blanda luna,
Ce ne gasea imbratisati
Soptindu-ne-mpreuna.

A noastre inimi isi jurau
Credinta pe toti vecii,
Cand pe carari se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atata dor
In noapte sa se stanga,
Cand valurile de izvor
N-au incetat sa planga,

Cand luna trece prin stejari
Urmand mereu in cale-si,
Cand ochii tai, tot inca mari,
Se uita dulci si galesi? ”

13) Adio

” De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramai, ramai, cu bine!
Ma voi feri in calea mea
De tine.

De astazi dar tu fa ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.

Caci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sa ma imbat si de scantei
Din stele,

Cand degerand atatea dati,
Eu ma uitam prin ramuri
Si asteptam sa te arati
La geamuri.

O, cat eram de fericit
Sa mergem impreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!

Si cand in taina ma rugam
Ca noaptea-n loc sa steie,
In veci alaturi sa te am,
Femeie!

Din a lor treacat sa apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Caci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.

Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Totusi imi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentai
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea ramai –
Adio! ”

14) Iubind in taina…

Iubind in taina am pastrat tacere,
Gandind ca astfel o sa-ti placa tie,
Caci in priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.

Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.

Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi si blonde plete?

Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-un zambet faci gandirea-mi sa se-mbete.
Fa un sfarsit durerii… vin’ la sanu-mi. ”

Citate apartinand lui Mihai Eminescu:

” Lumea-i visul sufletului nostru. ”

” Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului. „

Anunțuri

5 gânduri despre „Poetul nepereche, Mihai Eminescu

  1. Felicitari pentru articol si pentru blog!

    EMINESCU SECRETUL POLITIC

    ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s